Autor: Mere
Joi seara (04.08.22) am ajuns cu Ionuț Papa la Căminul Alpin în Bușteni, de la care am pornit vineri dimineața la 6 spre Circul 1 al Văii Albe.
Am ajuns la baza traseului undeva după ora 10, după ce am rătăcit poteca de acces o vreme - am urcat aiurea pe lângă Țancul Mic și în continuare până în capătul vâlcelului - pierzând vreo oră în felul ăsta. Pe drum, după ce am regăsit poteca, am fost depațiți de colegii Alexandru Păun și Gabi Vaireanu care alergau ca zmeii prin comparație cu ce mai puteam face eu pe picioare. L-am folosit pe Papa drept jalon, să se țină după ei dar să rămână suficient în urmă cât să văd și eu direcția.
Odată ajunși la bază, am așteptat să înceapă echipa antemenționată și să treacă amândoi de hornul de dinainte de terenul de fotbal, pentru a nu ne îmbrânci p-acolo, timp în care ne-am tras răsuflarea și ceva tutun odată cu ea.
Când băieții nu s-au mai văzut am pornit și noi, pe la 11, pe primele lungimi până după terenul de fotbal mergând în tandem.
După terenul de fotbal (în descriere ar fi 3 lungimi până aici), urmează o lungime ușoară de traversare pe o brână înierbată, la care iarăși ne-am păcălit nițel, Papa oprindu-se prea devreme dată fiind multitudinea de regrupări amenajate pe brână.
Și lungimea următoare, denumita generic “La ruine”, este o lungime ușoară, fără probleme de orientare/asigurare etc.
Lungimea următoare te păcălește prin prezența unor pitoane pe o linie ce pleacă în sus, în stânga de regrupare oprindu-se după două bucăți. Traseul pleacă în realitate în dreapta din regrupare într-o traversare relativ orizontală vreo 10 m după care urcă ceea ce se numește “fisura ascunsă” în capătul căreia traversează iarași orizontal stânga și chiar descendent, regruparea următoare ajungând să fie mult în stânga față de cea anterioară. Imaginea de mai jos redă poziția regrupării următoare față de cea în care eram noi.
Mai departe urmează “marea travesare” - o lungime relativ ușoară dacă ești atent. Atenția e necesară când reîncepi traversarea în dreapta întrucât trebuie să îți alegi locul/înălțimea la care faci traversarea. Aici l-am văzut pe colegul Gabi păcălindu-se, chestie care l-a zdrobit psihic pentru restul zilei.
După această lungime se ajunge în Bivuacul 1, unde l-am prins din urma pe Gabi și unde am așteptat cu Papa circa 2 ore să se elibereze regruparea următoare.
În spatele lui Papa, în imaginea de mai sus, e “aripa” din Memorial EC.
În imaginea de mai jos se vede hornul de sub Tendor și regruparea următoare (pentru a se înțelege de ce a trebuit să așteptăm să se elibereze regruparea).
Hornul de sub Tendor i-a revenit lui Papa care s-a dovedit a fi eroul meu, urcând printr-o chestie fleașcă, care se scurgea pe tine iar când îți intra in ochi ustura ca dracu. Tot lui i-a revenit și plăcerea de a sta spânzurat în ham în regruparea cu pricina cât am urcat-o eu și pe următoarea (și a durat ceva).
Următoarea, Tendorul, este teoretic cea mai serioasă lungime din tot traseul (deși mie mi s-a părut, din cauza umezelii, mai neplăcută precedenta). Cățărarea e plăcută, deși nu ne-am mai pus problema să îi dăm la rot după ce am sângerificat hornul la artificial. Până ne-am adunat amandoi în Bivuacul 2 se făcuse deja ora 18. Papa a sugerat mai in gluma, mai in serios sa dormim acolo dar am convenit că mai bine îi dăm viteza la deal.
De aici mai departe, a urmat o chestie confuză, din cele 5 lungimi date în descriere că ar fi urmat noi ieșind în 3 lungimi sus.
A plecat Papa din Bivuacul 2 în traversare ascendentă dreapta până a dat de o regrupare; de acolo i-am dat în sus până pe Fața Muștelor undeva, unde am regrupat chiar la baza celor 3 fisuri descrise în topo și în continuare i-a dat Papa până dintr-o bucată până în creastă.
Zic că a fost o chestie confuza din cauza faptului ca intrasem pe modul viteza și nu prea ne mai pasa de cum se schimba peisajul, de cum e cățărarea… în sus că vine noaptea și atât.
Așadar, din Bivuacul 2 am mers întins voit. Am sărit regruparea amenajată cu 2 spituri și lanț și am regrupat la coarda întinsă într-un spit și un piton vechi, la recomandarea lui Alex Păun, care m-a asigurat că îmi ajunge coarda până acolo când eram la locul clasic de regruat. Similar, de unde am regrupat eu, la vreo 15 m a ajuns și Papa la o regrupare amenajată, dar nu avea rost să se mai opreasca acolo.
Linia corespunde celei din descriere, noi mergând pe linia clasică acolo unde a plecat un pic aiurea Alex din Bivuacul 2.
Descrierea e vaga acolo, de genul “mergi în dreapta până la ultima fisură”, dar vizibilitatea nu îți permite să fii 100% sigur că aia e ultima fisură în dreapta, deoarece e un soi de diedru și nu vezi după muchie decât după ce îl abordezi.
Cam așa arăta atmosfera (luminozitate) când am ieșit în creastă:
și până să începem să coborâm spre Brâna Aeriană, s-a făcut așa (lumina de la frontală):
A urmat o coborâre cu chiote și urlete din varii motive: nervi că nu găsim poteca și bălăurim aiurea (numai Papa), de îndepărtat animalele imaginare care ne pândeau (amândoi), de durere de genunchi și de oboseală (numai eu) - și pe la două am ajuns înapoi la Cămin. Ș-am încălecat p-o șa și mă-ntorc la treaba mea …
