Traseu: Plaiul Munticelului - La răscruce - Poiana la verdeata - Valea Albă - Brâna Văii Albe - Brâna Mare a Caraimanului - Poteca Schiel (“Jepii Mari”).
- Data: 6.11.2022
- Echipa: Diana, Dragoș, Alex, Vladimir
- Timp de parcurgere 8 ore (circuit din Gara Bușteni)
Fusesem plecat vreo 2 zile când văd că Diana a propus o tură pe Valea Albă. Tot am vrut să ajung pe acolo chiar înainte de atelierul de nemarcate dar vremea a anulat ieșirea respectivă.
Acum vremea se anunța bună (chiar așa a și fost) așa că poate de data asta reușim.
Primul moment de emoții când la telefon Alex imi spune să iau doar casca, nu-i nevoie de ham că nu aduce coarda. Dacă era înainte de atelier (cum era inițial programat traseul) nu știu să spun dacă aș mai fi mers sau nu. O tură grozavă mai târziu am zis că vin. În plus, am mai fost cu Alex și știe pe la cel nivel sunt, așa că dacă spune că nu va fi nevoie de asigurări…până la urmă chiar așa a stat treaba, nu am simțit niciun moment lipsa corzii deși au fost câteva momente de puls ridicat!
Multă introducere, să-i dam drumul!!
Plecăm de la gară, după care intrăm înapoi înăuntru, Vlad nu ajunsese încă și decidem să-l așteptăm la căldurică.
Ne întâlnim cu toții și plecăm spre Căminul Alpin. Urcarea prin oraș ne încălzește și până să ne dăm seama intrăm pe poteca marcata cu triunghi roșu. Mai sus o vom lăsa în dreapta, noi mergând spre stânga în continuă urcare.
Ajungem la răscruce unde ținem în continuare stânga.
De la răscruce urcușul devine mai abrupt. Observăm pe alocuri un marcaj neoficial triunghi galben:
Urcușul se domolește și după o scurtă plimbare pe curbă de nivel ajungem în Poiana la Verdeață, moment la care văd mult mai bine ce va urma:
După un scurt popas începem urcarea. După ce m-am blocat inițial la un bolovan și Alex m-a ridicat pasul respectiv m-am încălzit și am reușit să încep să depășesc obstacolele cu încredere (și cu un sfat două la pasajele care îmi dădeau mai mult de furcă).
Valea este într-adevăr accesibilă, oferind multiple modalități de abordare. Ne folosim de experiența anterioara a lui Alex și abordăm prima săritoare mai înaltă din cele doua (Săritoarea Cârnului) prin dreapta, eu fiind ajutat de Diana la un pas.
La scurt timp după ce trecem de Săritoarea Mare întâlnim intrarea in Brâna Mare a Coștilei, sărindu-ne în ochi scrisul verde fosforescent:
Aici încep să ne cadă câteva pietre de la caprele negre mai sus de noi, la intrarea pe Brâna Văii Albe. După un scurt popas abordăm repejor ultima secțiune și iată-ne ajunși pe Brână:
Totuși, nu pot lăsa Valea Albă în urmă fără să vă arăt ce am întâlnit:
Cu atenție parcurgem Brâna Văii Albe și Brâna Mare a Caraimanului și continuăm drumul spre Poteca Schiel, în dreptul căreia ajungem pe la ora 15.50 și începem coborârea, aprinzând frontalele în ultima parte a ei.
Am avut parte de un moment neplăcut când ne așteptam mai puțin: chiar după Valea Comorilor era un cablu de oțel chiar in mijlocul potecii.
Alex și-a prins piciorul în el dar s-a oprit la timp (puteai lua o trântă care să te trimită chiar în partea expusa a potecii). Cablul era prins foarte bine, nicio șansă de a-l îndepărta așa că am încercat să-l dăm după crengile unui copac pentru a fi mai vizibil și în speranța că va încurca mai puțin.
Dupa acest incident, am parcurs ultimii 2-3 km voioși și iată-ne înapoi în oraș!
A fost o tură foarte frumoasa, cu provocări bine dozate astfel încât nici să “nu te plictisești” dar nici să fie prea mult. Atât eu cât și Vlad am fost prima dată pe Valea Albă și am fost bucurosi de parcurgere!
