Atelier de alpinism, 20-22 februarie 2026, Balea Lac
Continuăm și mai mult seria atelierelor CAR de iarnă cu un atelier de alpinism, pentru începători si avansați, care se va ține între 20-22 februarie la Balea Lac. Atelierul de începători va fi organizat de Danut Nicolae si Ruxandra Valcu, iar cel de avansați, de Alex Manoliu.
Atelierul de începători
Este dedicat persoanelor care au deja experiență în drumeția de iarnă, dar doresc să poată parcurge în siguranță și trasee mai tehnice, fie că e vorba de văi de abrupt în Bucegi sau Crai, sau rute de creastă în Făgăraș. Atelierul va fi organizat de Danut Nicolae si Ruxandra Valcu, în raport instructor-cursanți de 1:5.
Programă:
- Planificarea turei :
- Alegerea traseului, echipamentul necesar, informarea necesara (despre traseu si conditii), dimensionarea grupului, calculul timpilor de parcurgere.
- Managementul riscului:
- Orientare
- Managementul hipotermiei
- Prim ajutor
- Deplasarea in teren de iarna
- Deplasare cu coltari si piolet, in diferite tipuri de teren
- Oprirea in piolet
- Manevre de coarda
- Noduri utilizate in alpinism
- Amaraje
- Rapel
- Traversare pe balustrada
- Filat
Cerințe:
Pe partea de experiență:
- Condiție fizică bună
- Drumeție montană iarna și vara
Pe partea de echipament:
Ham, cască, colțari și piolet de tură, anou de 120 cm sau alta forma de lonja, 3 carabiniere cu filet, bocanci compatibili cu colțarii, dispozitiv de filat/rapel compatibil cu semicorzi, busola, harta a zonei, haine adecvate condițiilor meteo. Nu vă temeți să vă înscrieți dacă nu aveți tot echipamentul, cu excepția bocancilor și a hainelor - tot restul se rezolvă cumva.
Atelierul de avansați
Este dedicat persoanelor care au deja cunoștințele alpine de baza si ceva rute alpine parcurse iarna, și care și-ar dori să poată și conduce o astfel de tură sau să facă trecerea către munți mai mari. Atelierul va fi ținut de Alex Manoliu, iar numărul de participanți este limitat la 4.
Programă:
- Verificare cunoștințe deja existente
- Principii deplasare în teren alpin
- Short roping
- Tipuri de amaraje folosite în alpinismul hibernal
- Egalizarea amarajelor în zăpadă
- Salvare din crevasă
- Catarare pe gheata si retrageri efectuate in catararea la gheata.
- Prim ajutor
Cerințe:
Pe partea de cunoștințe:
- Legare în coardă (8 sau bulin)
- Rapel (cu nod autoblocant)
- Cunoștințe filat cap/secund
- Deplasare cu colțari și piolet
- Oprire în piolet în toate modurile
- Salvare din avalansa
Pe partea de echipament:
Ham, cască, dispozitiv de filat compatibil cu semicorzile, colțari și piolet de tură, 2 anouri de 120 cm, 3 carabiniere cu filet, prusik , bocanci compatibili cu colțarii, haine adecvate condițiilor meteo, 1 semicoarda 60m la 2-3 participanti, kit complet avalansa (DVA, sonda, lopata) si cunostinte de folosire, si optional miniblocatoare (Tibloc, Microtraxion sau similar).
Organizatorice:
Cost:
Participarea la eveniment este condiționată de o donație de 350 lei efectuată în contul CAR București, dar câte un loc pe grupă poate fi oferit gratuit unui participant sub 26 de ani, în limita disponibilității. Alte costuri vor fi cazarea, opțional masa și transportul (împărțit între participanți).
Program:
Va fi finalizat mai aproape de data organizării atelierului, dar, în principiu, va implica 3 zile pline, cu plecarea vineri dimineata din Bucuresti, activitati practice de vineri la pranz pana duminica dupaamiaza si intoarcerea spre casa duminica seara. Pentru atelierul de incepatori, va avea loc si o prezentare teoretica miercuri seara la sediu.
Înscriere:
Completați formularul de la https://forms.gle/gaThGS21Et5B1yrf9 . Atelierul este dedicat strict membrilor CAR, si vor fi prioritizati membrii CAR Bucuresti.