Considerente etice în cățărarea pe gheață

În ultimii ani, cățărarea pe gheață a devenit din ce în ce mai populară. Aceasta vine însă la pachet cu anumite „dureri de creștere” – popularitatea crescută, numărul foarte limitat de cascade din România și faptul că, spre deosebire de stâncă, gheața e o resursă consumabilă cu fiecare parcurgere au dus la un cerc vicios unde cascadele mai interesante sunt parcurse în manșă de cum dă primul ger, ceea ce nu le mai permite să se formeze suficient pentru o parcurgere cap de coardă. Trist, pentru că, dincolo de nivelul de inițiere, manșa nu te ajută să crești, și perfect evitabil.

O cascadă de gheață este mai vulnerabilă în anumite condiții decât în altele dar, chiar în condiții proaste, există lucruri pe care le putem face pentru a reduce impactul negativ pe care îl avem asupra ei și a ne păstra terenul de joacă și în perioada următoare. Merită luați în considerare următorii factori:

Ciclul de viață al cascadei

O cascadă în formare e compusă mai mult din țurțuri decât din gheață solidă, deci e mult mai ușor de spart cu pioleții. Și, odată spartă, trebuie să se reformeze din nimic, iar câteva nopți peste zero o pot distruge complet. Pe de altă parte, o cascadă matură, de zeci de centimetri de gheață solidă, rezistă mult mai bine atât la perioade mai calde, având propria inerție termică, cât și la pioleții și colțarii noștri, care creează doar găuri mici în stratul compact de gheață în loc să dea jos șapte țurțuri dintr-o lovitură. Prin urmare, e important să nu distrugem în manșă cascade care nu sunt încă în condiții de parcurgere cap. Punem manșă doar pe cascade pe care le-am parcurs cap în acea zi sau care ar lua șuruburi de 16-17 pe majoritatea liniei.

Condițiile de temperatură

Gheața e relativ ductilă la temperaturi în jur de zero grade, devenind casantă la temperaturi spre -10 grade. De aceea, ar fi bine să evităm zilele foarte friguroase la început de sezon și chiar mai târziu să mergem doar în grup mic (evitând astfel și să înghețăm la coadă). De asemenea, starea echipamentului e cu atât mai importantă cu cât e mai dură gheața.

Stilul de cățărare

La gheață, unde îți creezi propriile prize, nivelul e dat de controlul și economia mișcării. Un cățărător prost lovește cu pioletul aleatoriu și stă nesigur pe picioare… și toată forța pe care o irosește astfel se duce în spart gheață.

Ce înseamnă tehnică bună depășește limitele acestui articol, dar vă recomandăm cu drag seria de videoclipuri a lui Will Gadd ca introducere în domeniu. Pe lângă aceasta, drytooling-ul, mai ales pe trasee de față care se bazează pe poziționarea pe picioare, e o idee foarte bună. Stânca e semnificativ mai puțin consumabilă ca gheața, deci ne permite mult mai mult antrenament, încă dinainte să înceapă sezonul la cascade.

Foarte important e și să ne alegem cum trebuie locul unde lovim cu pioletul sau frontalul – convexitățile au tendința să se spargă. Căutăm zonele concave ale gheții, în zone de țurțuri nu gheață compactă folosim spațiile dintre aceștia, agățând aproape ca la dry, iar pe o linie deja parcursă recent lovim ușor în găurile preexistente. De asemenea, nu batem pioletul în gheață mai adânc decât e nevoie – 3 cm de priză sunt arhisuficienți, iar 1 cm încă folosibili cu tehnică bună. Un material mai detaliat pe subiect, care include teste de rezistență, a fost postat recent de Edelrid.

Toate acestea ne conservă atât gheața, cât și energia, putând face diferența între un traseu care iese și unul care nu iese, și între o cascadă care în câteva zile e ca nouă versus una care n-o să mai fie toată iarna la fel.

Echipamentul

Cu cât lamele folosite sunt mai fine, cu atât au o priză mai bună, intrând direct în gheață în loc să spargă o zonă mare în jurul loviturii. Vrem deci să mergem cu lame dedicate de gheață (nu mixt sau, și mai rău, dry) și colțari monopoint. Ambii relativ noi și ascuțiți cum trebuie. În general, o lamă/un frontal folosit strict pentru gheață nu o să aibă nevoie de reascuțiri regulate, deci dacă vă plac cascadele e mai ieftin să aveți o pereche rezervată strict pentru așa ceva, pe care s-o puteți folosi ani întregi.

Dimensiunea grupului

Evitați grupurile mari. Cu rare excepții, cascadele din România nu pot fi parcurse în siguranță pe mai mult de 1, maxim 2 linii simultan. Dimensionați-vă grupul în consecință cu zona și condițiile în care vreți să vă cățărați – în majoritatea zonelor, un grup de peste 3-4 oameni va aștepta în frig după el însuși, mai ales dacă majoritatea participanților nu au încă capacitatea de a funcționa independent… iar deja apariția unui al doilea grup în aceeași zonă va bloca circulația complet. Dimensiunea cât mai redusă a echipei e cu atât mai importantă la început de sezon, când nu toate liniile sunt formate, pe cascade foarte populare (mai ales în zile libere), în zile foarte reci (gheață extra friabilă) și, din motive care țin de siguranță nu doar de confort, pe teren expus riscului de avalanșă (o mare parte a cascadelor de altitudine mare).

Considerente în plus pentru turele comerciale

O componentă importantă a amplorii pe care a luat-o cățărarea pe gheață în ultima vreme e cea comercială. Un grup mic condus de un ghid cu competențe reale, tehnice si etice, nu va avea un impact negativ mai mare ca al unei ture de amatori competenti, dar, din păcate, o parte semnificativă a turelor comerciale din România funcționează în mod „industrial” – manșă pusă de sus, adesea de cineva cu competențe rudimentare, grupuri foarte mari și instructaj minim. Impactul asupra cascadei e dramatic, iar folosul pe care o astfel de zi îl aduce dezvoltării participanților ca alpiniști este aproape nul.

Atât acest tip de ture, cât și atelierele de inițiere și alte ture unde scopul nu este cățărarea unei anumite linii ci contactul cu gheața, oricare ar fi ea, nu ar trebui să aibă loc pe cascade naturale. Cel mai mare parc de gheață din Europa, Eispark Osttirol, e proiectul a doi ghizi tirolezi. Cu o investiție minimală – o pompă și niște conducte – au obținut zeci de trasee practicabile oricând permite temperatura. Recomandăm oricui câștigă bani din astfel de activități o investiție similară în propria afacere, fie individual, fie prin asociația de ghizi din care face parte.

De asemenea, recomandăm celor care intenționează să participe la o tură comercială sau atelier de initiere (comercial sau nu) să se informeze bine înainte de a participa. Experiența „industrială” implică stat la coadă în frig cea mai mare parte a zilei și cățărat de câteva ori înainte să rămâi fără antebrațe din cauza lipsei de tehnică (pe care nu a avut cine să ți-o predea). Un minim necesar de informații este numele ghizilor/instructorilor, calificările și competențele acestora în domeniu și numărul de cursanti per instructor, care nu ar trebui să depășească 4 pentru un atelier de inițiere sau 2 pentru cățărare pe cascade mai lungi.

În încheiere, gheața nu este o resursă infinită, iar manșa nu este un scop în sine. Ceea ce contează cu adevărat este să ne comportăm într-un mod care să ne permită tuturor să creștem cât mai mult ca alpiniști. Cu răbdare, tehnică, cooperare și bun-simț, putem folosi terenul disponibil „în spatele casei” într-un mod care ne va fi de folos pe munte, nu doar în social media.