Acul Crăpăturii, un turn ce se desprinde din versantul drept al Văii Crăpăturii din masivul Piatra Craiului, a fost urcat în premieră pe 25 iulie 1939 de către Titi Ionescu și Franz Bauschke, și, la 83 de ani după acest eveniment istoric, de două echipe ale Clubului Alpin Român.
- approach pe Valea Crăpăturii: 2-2.5 ore
- cățărare 4 lungimi: 2-3 ore - pitoanele sunt vechi și rare, nu te duci cu gândul să cazi. Grad impus: 5c
- retragere pe Valea Crăpăturii: 1.5 ore
La orele 12 trecute fix, într-o caniculară zi de august, 8 temerari - 5 cățărători, 2 martori și un Urs - au început urcarea spre Acul Crăpăturii.
După vreo 40 de minute de urcuș domol pe drumul de măgari, cu moralul puțin scăzut din cauza faptului că și-au parcat mașinile cu vreo 300 de metri mai departe decât s-ar fi putut, iată-i leșinați la intrarea în strâmta, abrupta și sălbatica Vale a Crăpăturii.
Așadar, lăsând orice speranță-n urmă, au luat cumplita pantă-n piept și, după vreo oră și jumătate de urcuș chinuitor, iată-i ajunși, fără oxigen suplimentar, la altitudinea de 1550 m de metri, la baza Acului Crăpăturii.
Au mâncat, au băut, s-au întremat și s-au echipat.
S-au format două echipe: Alex, Răzvan, Angela și Leo și Andreea. Adina și Diana s-au dus până la Cabana Curmătura să aducă bere.
Acul Crăpăturii are 4 lungimi, cea dintâi fiind un fel de pajiște la verticală. Primul care s-a întins pe iarba deasă a fost Alex, cu gândul că i-ar prinde bine un somn de după-masă.
Cu toții au urcat prima lungime la bocanci, cu toate că Angela și-ar fi dorit s-o urce la espadrile.
A doua lungime începe printr-un un horn îngust. Primul piton ține, a fost testat de Alex. Din horn se iese pe un prag, care se traversează spre stânga. La mijlocul pragului e un piton, apoi se urcă “la liber” pe panta înierbată, până în regrupare.
Angela nu a reușit să treacă de hornul menționat mai sus, iar drept pedeapsă a fost abandonată în prima regrupare.
A treia lungime e cea mai complexă și frumoasă. Diedre, pitoane rare, bătute abia după pașii dificili, porțiuni de pământ care se surpă și fire de iarbă care îți intră în ochi. Frumusețea e în ochii cățărătorului.
A patra lungime e scurtă, aeriană și simplă. La ce-ți trebuie pitoane dacă nu cazi?
Astfel, la orele 18:00, Acul Crăpăturii fusese deja cucerit, ambele echipe reușind să atingă vârful, în formulă aproape completă.
După admirarea priveliștii a urmat rapelul, direct până în prima regrupare, unde i se lungiseră urechile Angelei de atâta așteptare, așa că de ce să mai lungim și noi povestea?
Păi, am scurta-o, doar că, ce să vezi… pentru că s-a făcut rapel din ultima regrupare direct până în prima, corzile s-au blocat.
Având două seturi de corzi, Alex, Angela și Andreea au coborât în rapel până în vale, dar Leo, vrând-nevrând, a trebuit să mai dea o tură până vârf, Răzvan rămânând să-l fileze. Nu i-a luat mult, doar vreo juma de oră să ajungă sus și încă pe atâta să coboare la loc în prima regrupare. La nouă seara erau deja în vale.
Concluzia serii: s-a stat ceva în prima regrupare.
A doua concluzie a serii: totul e bine când se termină cu bine, dar e și mai bine când se termină cu bine de două ori.
La 22:30 toată lumea era în parcare.
